Încă ne ține în priză febra alegerilor locale din iunie 2016, sau cel puțin eu una mă simt ca lovită de o tigaie de fontă drept în moalele capului. Și nu pentru că PSD-ul ne reamintește de unde venim (din '89 încoace) și unde nu vom ajunge prea curând (să avem oameni educați cu care să poți spune că faci democrație pe bune), ci pentru că nu pot realiza cum se poate ca în România anului 2016 să avem votanți care pun ștampila pe ăi mai mari penali din istoria României de după '89 încoace. Nesiliți de nimeni, bineînțeles - unii din convingere proprie, alții că s-au lăsat convinși de mașinăriile de partid ale mișcărilor politice de stânga, dreapta sau cum și-or mai spune pușcăriabilii în ziua de azi.
Pentru mine, alegerile din prima săptămână de vară a anului cu pricina reprezintă un teribil regret că alegerile nu au fost fraudate. Ba chiar mi-aș fi dorit ca aproape în fiecare localitate din țara asta să vorbim de fraude, care mai de care mai inedite și grosolane. Însă nu, va trebui să îndurăm crudul adevăr: românii chiar și-au exprimat pe bune dreptul la vot și implicit, preferințele pentru diverși candidați. Și fie că vreți să credeți ori ba, acest exercițiu democratic vorbește despre ceea ce sunt românii la momentul actual.
Și ca să nu ziceți că vorbesc tâmpenii, vă voi descrie pe scurt cum au funcționat alegerile de anul ăsta, mai precis, cum anume s-a votat și cât de greu ar fi fost să se fraudeze voturile cetățenilor responsabili. Iacă-tă:
La 4:50, în dimineața de 5 iunie, îmi sună telefonul ca apucat de duhuri necurate. Deschid ochii lipiți de lacrimile nocturne și încerc să îmi amintesc de ce ar fi trebuit să mă scol în toiul nopții, când nici cucuvelele nu mai au chef să-și strige problemele. În vreo două minute se elucidează misterul și fac un salt neobișnuit din pat, direct în papucii de casă (mov). De acolo mă îndrept către baie, cu ochii întredeschiși și bâjbâi după întrerupător; îmi fac curaj să-l apăs și lumina violentă inundă baia. Paranteză: nu știu cum în astea câteva minute începe deja să se crape de ziuă. Închei paranteza. Intru în baie, îmi fac treburile, trag o pereche de pantaloni mult prea largi și o ie pe mine, îmi prind părul într-un coc și încep să mă agit, constatând că e posibil să întârzii la marea mascaradă. Ies din baie, străbat sufrageria, între timp apuc geanta, îmi pun în ea banii, agenda, "Pelerinul rus", pixurile, ochelarii de soare și pachetul de șervețele, apoi fug către bucătărie și îmi prepar o pastă de fructe (smoothie) și vreo patru sandvișuri. Pregătesc și-un bidon de apă și încep disperată să caut cheile. Mă încalț, ies pe ușă, mă întorc după încărcătorul de telefon și după tabletă, apoi ies din nou, încui ușa și-mi aștept colegul de chin, care întârzie vreo cinșpe minute, stresat și el de somn. Pe drum nu mă gândesc decât la cum voi face față tentativelor de fraudă ale reprezentanților partidelor aleși pentru comisia de vot.
În 25 de minute suntem la destinație, eu la Colegiul Simion Mehedinți din municipiul Codlea, județul Brașov, el la școala 3 din același oraș. La 6 și 10 încep să apară și ceilalți membri din comisie, iar pe la și jumate ajunge și președinta, moment în care jandarmeria ne permite accesul în secția de votare nr 179, sigilată ieri, cu multă grijă și tact. Intrăm în sală, ne găsim locurile - am fost vreo 9 oameni în total, cu tot cu observatori - și începem să pregătim buletinele de vot și listele de alegători. Desfacem mănunchiurile cu câte 500 de buletine de vot, împărțite pe căprării: primar, consiliu local, consiliu județean. Bineînțeles că BEC nu a știut că 488, respectiv 530 și 520 nu sunt totuna cu 500, însă trecem peste. Am ștampilat până am făcut bătături (nu glumesc), apoi am desigilat cele 5 ștampile de vot (le-am verificat atentă să nu fie mânjite de tuș, adică să nu le fi folosit careva în toiul nopții ca să dea voturi pe buletine scoase din burtă - poate alea care nu ieșeau la număr, nefiind fix 500). Am aranjat totul așa cum se cade, apoi a apărut și domnișoara responsabilă de tableta magică, adică de scannerul de buletine. M-am uitat și eu cum arată drăcia ca să nu mor neinformată și fiind deja 7 fix, m-am așezat cu lista în față. Aveam vreo 250 de alegători pe ea, dintr-un total de 1180.
La 7 și vreo 5 minute, apare și primul alegător, vesel și încrezător. Pensionar. Îi dă buletinul domnișoarei, tableta încă era în pauză, iar la a doua încercare în loc să valideze omul, ne spune că deja omul votase, deși abia de 2 minute se deschisese secția. Primul meu gând - dacă așa va merge treaba până la 21, ori nu va vota nimeni, ori vom descoperi că locuitorii Codlei încearcă să dea cu subsemnatul în toate secțiile din oraș. O resetare de device și toate s-au pus în ordine. A fost prima și ultima problemă din secția de votare 179. Pe la 8 apare și al doilea alegător, apoi al treilea și tot așa. Totul mergea ca la carte, omul băga buletinul, tableta îi spunea că i se validează votul, omul venea apoi către noi, la masă, unde în funcție de numărul indicat de device, ajungea la una dintre noi, ale cărei liste corespundeau cu numerele indicate. Omul se semna, îl încercuiam, îi luam cartea de identitate, îi ofeream o ștampiluță, 3 buletine de vot (P, CL, CJ), îl direcționam către urnă, apoi alegătorul ieșea cu buletinele ștampilate și două colege îl îndrumau să așeze corect buletinele în urne. Toate astea sub privirile mele aspre și sceptice.
La ora 9 am tras prima linie - 10% prezența la vot. Părea îmbucurător. 90% pensionari. La 12:00 deja erau mulți, iar la 15:00 depășeau 20%. Un singur individ a scăpat buletinul destinat urnei cu textul "consiliu județean" în cealaltă urnă, cu inscripția "consiliu local". Până la miezul zilei am numărat voturile de pe fiecare listă, de vreo 3 ori, ca să le comparăm cu ce zice tableta. Verdictul: totul mergea strună, fără nici o problemă. O altă paranteză: am fost 7 fete în comisie, reprezentând diverse partide (eu am participat din partea UPC - mai precis partidul local a lui Erwin Albu), dintre care 5 stăteam cu listele în față și primeam alegătorii, iar celelalte două aveam grijă ca buletinele de vot să ajungă în urnele care trebuie. Alți doi observatori se uitau ca toate lucrurile să fie ca la carte, iar președinta de comisie și locțiitoarea ei completau procese verbale și supravegheau procesul de vot. Am încheiat paranteza, cu o ultimă precizare: comisia din care am făcut parte a fost exemplară, nici unul dintre membrii săi nefiind pus pe lucruri necurate, deși erau reprezentați ai partidelor din care vin penalii.
Între 15:00 și 18:00 au venit câțiva alegători, tot pensionari în proporție de 90%. Până la finele zilei, adică ora 21:00, când procesul de votare s-a încheiat, am numărat pe degete 15 tineri din totalul de 480 de alegători prezenți la urne. În tot acest timp noi verificam ca numărul indivizilor din liste să coincidă cu cel din tabletă. Nici unul în plus, nici unul în minus. Menționez că datele transmise prin tabletă se updatau în timp real, astfel că cei ce votau acum la secția 179 nu mai puteau vota peste o secundă la secția 180 (ba chiar am și testat acest lucru). Ah da, nici morții nu puteau vota, neprezentând buletinul, la fel cum nici cei ce erau trecuți pe liste nu aveau cum să intre în sistem decât dacă cineva le băga manual CNP-ul în tabletă, lucru care era vizibil de la o poștă, dacă erai puțin atent. La sfârșitul orelor de votare, 480 oameni pe tabletă, 480 de oameni pe listă. Emoțiile erau la buletine, să iasă același număr ca cel al alegătorilor ce și-au exprimat votul. Gândidu-mă acum, aș putea spune că fraudele s-ar fi putu produce dacă în comisie erau doar oameni mână-n mână, ceea ce în Codlea nu a fost posibil la nici una dintre secții (am avut reprezentați peste tot). Și am aflat că în București situația a fost cam aceeași.
La 21:01 am închis ușa, am sigilat ștampilele (singura modalitate de fraudă reală și evidentă ar fi ștampilarea buletinelor spre anularea acestora), le-am pus sus pe dulap, într-o geantă și am desigilat prima urnă: PRIMAR. Doi oameni desfăceau buletinele, pe rând, alegând la întâmplare din mormanul de hârtii împrăștiate pe jos. Ceilalți stăteam la masă, cu fața la cei ce verificau buletinele și puneam pe căprării buletinele: PNL, PSD, UPC, PRM șamd. În 45 minute, am finalizat primarul. Numărăm voturile, apoi adunăm: 480 de buletine, 480 de oameni care au votat. Brici, răsuflăm ușurați. și La fel și pentru CL și CJ. Nici o neregulă, nici un buletin în plus, nici în minus, nici un individ dubios cu ștampile ascunse care să miște din încheietură pe ascuns. Terminăm la 23:45, începem să scriem procesele verbale pe care trebuia să le predăm partidelor pe care le reprezentam și pe la 00:15 pregătim sacii cu buletinele de vot să îi încarce jandarmeria spre a fi duși la primărie. Un reprezentant ajunge cu președinta la primărie, nici un incident.
Deznodământul: PNL învinge, iar, cu diferență mare față de al doilea favorit, în acest caz Erwin. Un penal ia, din nou, primăria Codlea, pe numele său Munteanu Cătălin, un om cu dosărel (pe verificatelea). De câțiva ani de zile, o mână de oameni implicați s-au chinuit să informeze codlenii despre măgăriile făcute de acest individ (care, apropo, deține Peneș Curcanul), să le explice (deși era vizibil fără doar și poate) că nimic nu s-a schimbat în bine de când acesta e primar, ba chiar lucrurile au luat turnuri neașteptate, bineînțeles nu în cel mai bun sens. A furat banii cetățenilor - cum altfel, a construit giratorii cu sute de mii de euro, a plantat panseluțe cu 15 euro bucata șamd. Și totuși, vă întrebați, cum de a câștigat? Ei bine, dragi penali și politicieni pușcăriabili, învățați de la cei mai buni: în ultima săptămână de campanie, reparați două străzi și montați o fântână arteziană în centrul orașului și succesul este garanție.
Mi-aș fi dorit ca alegerile să fi fost fraudate. Mi-aș fi dorit ca oamenii să își manifeste dezgustul față de nominalizarea în funcție a penalilor, pe întreg teritoriul țării. Și mi-aș fi dorit ca tinerii să iasă la vot, căci de data asta, chiar ar fi schimbat ceva. Pentru că nimeni, niciodată, nu a făcut primăvară cu o fântână arteziană (pe care, apropo, a oprit-o fix după ce s-a văzut iar în funcția de primar). Așadar, această experiență unică pe care am avut-o m-a făcut să realizez cât este de gravă de fapt situația în țara noastră: ei, penalii, nu au nevoie nici măcar de prea multe fraude pentru a câștiga căci ei, alegătorii, pun ștampila pe ce trebuie - pentru primii, evident. Somnul rațiunii naște monștri, zice cineva. Însă când acest somn devine al națiunii, ce se alege de noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu